ASISTENTA IN INSTANTA
Asiguram asistenta si reprezentare a clientilor, persoane fizice sau juridice, la toate instantele judecatoresti din Romania
CONSULTANTA JURIDICA
Acordam consultatii juridice adaptate specificului fiecarui client
REDACTARI ACTE
Redactam acte juridice, tranzactii, contracte, statute si acte constitutive pentru persoane juridice
AVOCAT NEGOITA CONSTANTIN – DOMENII DE EXPERTIZA
Cabinetul de avocat Negoita Constantin va ofera sprijin in urmatoarele domenii, dar nu numai:
DREPT CIVIL – DREPT COMERCIAL – DREPT CONTRAVENTIONAL
DREPT PENAL – PROCEDURA INSOLVENTEI – EXECUTARI SILITE
DREPT CIVIL
Consultanță juridică, redactarea actelor juridice civile (notificari, contracte etc) precum și a actelor de procedură civilă (cerere de chemare în judecată, întâmpinare, cerere reconvențională, cerere de intervenție etc).
Asistență și reprezentare generală în litigii cu caracter civil în fața instanțelor de judecată (succesiune, partaj, divort, autoritate părintească, pretenții etc.)
DREPT COMERCIAL
Înființare societăți comerciale, PFA, Interprinderi individuale, precum și asociații sau fundații.
Redactare și modificare act constitutiv, statut, declarații, alte documente în relația cu Registrul comerțului
Asistență și reprezentare în litigii- recuperări creanțe comerciale, ordonanța de plată, tranzacții
DREPT CONTRAVENTIONAL
Consiliere, asistență și reprezentare în scopul anulării amenzilor și sancțiunilor contravenționale.
Redactare plângeri și contestații împotriva actelor administrative fiscale
DREPT PENAL
Asistență și reprezentare generală înaintea instanțelor și organelor de urmărire penală (poliție, parchet). Asistență și reprezentare în față procurorului, în cursul acordului de recunoaștere a vinoăției. Formularea cererilor, plângerilor, contestațiilor si a altor acte in cursul urmaririi penale sau judecatii. Asistenta in procedura reabilitarii judecatoresti.
PROCEDURA INSOLVENTEI
Asistență juridică pe tot parcursul procedurii insolvenței (de observație, de reorganizare și faliment)
Întocmirea cererilor de deschidere a procedurii, declarațiilor de creanță, contestațiilor și a altor documente specifice.
Asistență și reprezentare în raporturile cu administratorul judiciar/lichidatorul judiciar și cu judecatorul-sindic.
EXECUTARI SILITE
Inițierea procedurii de executare silită și asistență pe toată durata procedurii.
Contestarea executărilor silite nelegale (popriri, sechestru auto, urmarirea imobilelor, etc.)